14 august 2012

Tabloul de la Medicală

Trecuse un an de la Revoluție și aveam un examen dificil la ”Medicală”. Așteptam nervoși și intimidați să intrăm la tăiere. Mielușei. Holul în care așteptam era îngust, așezat destul de meschin, undeva la etajul Clinicilor, ceea ce nu era de niciun ajutor claustrofobiei ce se dezvolta în noi. Aveam patru colegi în examen și nu mai eram mult de cinci în așteptare. Spre deosebire de alte examene, înainte de care ne mai luam peste picior și ne serveam cu sadism unii altora subiecte imposibile, acum abandonaserăm simțul umorului, ni se topise ironia și păstram o tăcere demnă de o catedrală. Tocmai intrase în examen Dorin, sătmăreanul, care nu era la prima experiență cu Profesorul, dacă mai țin bine minte.
În tăcerea asta, descrisă cu atât talent de mine, se deschide o ușă și Decanul pășește ușor spre noi. Salutăm respectuos, ne răspunde zâmbind cu un alt salut.
- Băieți, e careva din Oradea printre voi?
Ne căutăm din priviri și ne cerem stingheriți scuze că suntem clujeni sau din altă parte a lumii, nu din Oradea.
Decanul ne zâmbește înțelegător, ne concediază din privire, ciocănește la ușă și intră în examen. Noi știam, fără să ne obosim să căutăm explicații, că există o oarecare stare de tensiune între Decan și Profesor. Tipul de relație despre care studenții din orice facultate sunt informați laconic, prin sistemul propriu și eficient de telefonie fără fir.
Nu trec multe minute și Decanul iese, ne salută din mers, cu un zâmbet mai crispat, și ne părăsește prin aceeași ușă. Peste alte câteva zeci de secunde, iese Dorin, care trece de la râs la zâmbet și înapoi la râs, spre intrigarea mirării noastre. Nu înțelegeam de ce colegul nostru spulberă atmosfera de reculegere din holul-catedrală cu hohote de râs. Și, mai ales, nu pricepeam de ce a ieșit atât de repede!
- Ai și ieșit, Dorine? Ce naiba ai făcut?
Dorin mai trage o porție sănătoasă de râs, aproape cu lacrimi, de ne face să ne întrebăm cum a reușit să-și prăjească creierul în numai câteva minute de examen...
- Deci, copii, fiți atenți ce fază! Intră Decanul în cabinet...
Și Dorin ne povestește următorul dialog, purtat dincolo de peretele înghețat:
Decanul: Bună ziua! Dragă Profesore, n-ai cumva un băiat din Oradea în examen? Vreau să trimit cu trenul un tablou la Oradea, că-l așteaptă cineva în gară și caut pe cineva care merge  azi acasă. Dacă găsim pe cineva și ești atât de bun să-i dai drumul... e un pic de grabă, că trenul pleacă peste o oră și jumătate...
Profesorul: Să vedem, domnul Decan, să vedem! [către studenți] L-ați auzit pe domnul Decan. E cineva dintre voi care merge la Oradea?
Dorin: Eu merg la Satu Mare, dar trec prin Oradea. Însă nu știu dacă nu-i prea târziu... Aș mai avea de pregătit niște bagaje...
Profesorul: Perfect! Lasă că ai suficient timp pentru bagaje, dacă pleci acum! Dă carnetul de student încoace! [scrie nota în carnet] Așa... Te-am picat! Ne revedem în toamnă. [către Decan] Domnul Decan, s-a rezolvat. V-am găsit omul care să vă ducă tabloul la Oradea.

Un comentariu: