Eins, Zwei, Polizei

Vara lui 1998. Eram cam o duzină de români în practică agricolă, împrăștiați prin tot landul Baden-Württemberg, pe la ferme de animale sau cu profil vegetal. Jumătate dintre români erau copii faini din Timișoara și din Banat, o țâră mai tineri decât noi, cei trei din trupa clujeană. Mai aveam și trei colegi din Secuime, dar pe ei rar de tot reușeam să-i prindem treji. După atâția ani, unora dintre bănățeni le-am cam uitat numele, dar pe cel mai înalt dintre ei îl țin minte perfect. Îl chema Sorin Gheorghe (am modificat puțin numele, dar nu genetic) și arăta ca orice adolescent tuns scurt din România. Dacă te uitai la el, înainte să apuci să-l cunoști, putea-i să-l încadrezi în orice categorie: student, delicvent, geniu, pierde-vară, șmecheraș... Mie-mi era simpatic și asta era tot ce conta.

Nu mai știu exact în ce localitate de pe lângă Offenburg se nimerise ferma gazdă a lui Sorin, dar știu că era situată foarte aproape de granița cu Franța. Nu la mulți kilometri distanță, dacă-ți luai avânt și săreai peste Rin, aterizai în Alsacia și apoi ajungeai la Strasbourg.

Să tot fi trecut o lună sau chiar două de când începuse programul de practică, când, într-o dimineață, la ușa familiei de fermieri la care locuia Sorin, bate Poliția. Oamenii erau la micul dejun, nu apucaseră să plece încă la lucru. Nemțoaica deschide ușa, iar cei doi polițiști din prag salută respectuos. Contrariat, fermierul îi întreabă, peste umărul nevestei, dacă s-a întâmplat ceva. Oamenii în uniformă îl asigură că e doar un control de rutină.

- Nu vă speriați, nu s-a întâmplat nimic. Vrem doar să verificăm un lucru. Avem informații că la dumneavoastră la fermă locuiește un român pe numele Sorin Gheorghe, pe care l-ați declarat la Primărie...

- Da, e adevărat. El e Sorin, băiatul care stă la masă. Dar de ce? A făcut ceva?...

- Aaa... stați liniștiți, vrem doar să-i verificăm identitatea...

Polițiștii cer permisiunea să intre în casă, o primesc, și apoi cer voie gazdei să discute cu românul.

- Bună ziua! Vă numiți cumva Sorin Gheorghe?

- Da, Sorin Gheorghe... Dar de ce întrebați? S-a întâmplat ceva acasă?...

- V-aș ruga să-mi prezentați pașaportul, dacă se poate. - își continuă ideea polițistul, pe un ton calm, oficial.

- Sigur că da. Numai că trebuie să așteptați puțin, să merg până sus în cameră, să-l aduc.

- Da, da, nicio problemă! Mergeți după pașaport. Noi vă așteptăm aici.

Sorin urcă la etaj, contrariat, în ceață, fără cea mai vagă idee referitoare la motivul prezenței Poliției la fermă și se întoarce în mai puțin de două minute cu pașaportul. Unul dintre polițiști deschide pașaportul, studiază fotografia, o compară cu fața lui Sorin, iar apoi se concentrează la descifrarea numelui.

- Da... Sorin Gheorghe! Domnule Sorin Gheorghe, vă informez că sunteți arestat! O să vă punem cătușele și o să vă rugăm să ne însoțiți la secție.

Sorin rămâne cu gura căscată, iar fermierii îl imită. Polițiștii îl conduc pe român la dubă, mulțumiți ca după o treabă bine făcută și demarează spre secție. Fermierii reușesc să-și revină din șoc și pun urgent mâna pe telefon. O sună pe nemțoaica răspunzătoare de grupul de români și-o informează îngroziți despre întâmplarea uluitoare la care tocmai au asistat.

La secție, nemțoaica află că Poliția germană are pe lista de priorități un român extrem de periculos, dat în urmărire generală pentru cel puțin două crime. Numele lui? Sorin Gheorghe! Exact numele practicantului român de la fermă (cel pe care polițiștii l-au lăsat să urce neînsoțit la etaj să-și caute pașaportul, cu deplină încredere că se va întoarce!!!). Trec ore în șir până când polițiștii reușesc să facă toate verificările. Le parvine în cele din urmă și o fotografie a criminalului deosebit de periculos. Nu seamănă deloc cu bănățeanul. Nu se potrivesc nici datele de naștere, nici înălțimea, nici culoarea ochilor, nici vizele, nici ștampilele de intrare în țară, nu se potrivește absolut nimic! Doar numele. Perfect identic. E însă prea târziu și n-are cine să rezolve semnăturile necesare pentru eliberare, așa că Sorin ”Nevinovatul” Gheorghe are parte de o noapte de vis în arestul unei secții de Poliție. Este eliberat a doua zi, iar gazdele sale răsuflă ușurate că n-au adăpostit sub acoperișul lor un criminal care avea să le ia până la urmă gâtul în somn.

Trecuseră cam două săptămâni de la eveniment, când sosește la fermă o invitație oficială, pentru Sorin Gheorghe din România și gazdele sale germane, semnată de șeful Poliției regionale. Toți trei erau invitați la sediul regional al Poliției, în cutare zi, la cutare oră, pentru o scurtă întâlnire, în cadrul căreia Poliția germană să acorde scuze oficiale pentru deranjul provocat. Lui Sorin, care apucase să povestească întâmplarea mai multor români, i se infiltrase în gând ideea că ar putea să solicite oareșce despăgubiri morale... în cash. I se sugerase chiar să apeleze la un avocat, că vulturi din ăștia există peste tot. Sorin era un tânăr cu psihic puternic. Întreaga tărășenie trecuse peste el ca o adiere ușoară, fără să-i lase sechele. Dar parcă niște mărcuțe n-ar fi stricat...

Vine ziua cutare, se face ora cutare, și cei trei invitați sunt introduși în biroul șefului Poliției. Șeful, tot numai un zâmbet larg și cordiale strângeri de mână, trece rapid la poezie, că probabil timpul e limitat și afară mai așteaptă și alții:

- În numele bla-bla-bla... cerem sincere scuze pentru eventualele inconveniente provocate. Bla-bla-bla... ofițerii au respectat doar regulamentele... bla-bla-bla...

Fermierii sunt vizibil emoționați și mândri că sunt părtași la această festivitate. Sorin, însă, se fâțâie ușor pe scaun și se strofoacă să-și compună o mutră cât mai afectată. Timid, încearcă să-și deschidă o portiță spre seiful Poliției germane:

- Daaa... Dar să știți că este foarte umilitor pentru un om nevinovat să i se pună cătușele...

- Da, e adevărat... vă rugăm încă o dată să primiți scuzele noastre... dar vă asigur că ofițerii și-au făcut doar datoria!

- Mă rooog... Dar să știți că e inadmisibil faptul că m-ați ținut o noapte întreagă la închisoare, împreună cu hoți și criminali, deși eram total nevinovat! O astfel de experiență poate lăsa urme pe viață...

- Da, e adevărat... dar să nu exagerăm. A fost doar o situație nefericită și, vă repet, de aceea v-am invitat astăzi, pentru a vă oferi scuzele noastre sincere!

Șeful Poliției are deja zâmbetul mai căzut, iar cuvintele sunt rostite mai răspicat, ca unui om care nu vrea să priceapă. Într-o eclipsă de autocontrol, neamțul aruncă un ochi spre ceas. Mai are și alte lucruri de făcut. Probabil mai importante sau mai plăcute.

Sorin prinde curaj, își adună toate rezervele de tupeu și încearcă marea cu degetul:

- Scuzele ca scuzele... dar să știți că ar cam fi cazul și de o reparație materială pentru toate nedreptățile la care m-ați supus și lipsirea nejustificată de libertate...

Răbdarea șefului Poliției ajunge însă la capăt de drum. Omul se lasă pe spătarul fotoliului, își sprijină ambele mâini de marginea mesei și se uită fix și rece la măgarul și impertinentul de român din fața lui, ignorându-și total colegii de nație. Apoi vorbește cu voce joasă, fără grabă, pentru ca mucosul de dincolo de birou să înțeleagă exact ce trebuie să înțeleagă:

- Auzi, băiete? Hai s-o lăsăm mai moale cu despăgubirile bănești, da?! Mulțumește-te cu scuzele noastre oficiale și dă-i pace! În definitiv, oamenii mei s-au purtat destul de frumos cu tine. Bucură-te că măcar ți s-a întâmplat chestia asta aici, în Germania, nu peste graniță, în Franța, pentru că n-ai idee ce bătaie mâncai de la ăia! In Ordnung?

Exact asta a făcut Sorin, băiatul ăla haios din Banat, cu mutră de orice și nume de criminal. A plecat liber din sediul Poliției, râzând cu gura până la urechi, și luându-și cu el scuzele oficiale. O singură curiozitate mai avea, dar nu-și făcea iluzii că-i va fi vreodată astâmpărată: oare din câte încercări avea să dea Poliția peste adevăratul Sorin Gheorghe, cel căruia n-avea nimeni de ce să-i ceară scuze?