6 august 2012

Crăciunul

Preambul
În 1991, când m-a terminat facultatea și mi-a dat drumul să zburd stingherit prin câmpia muncii, Clujul meu natal era un oraș închis cu buchete de trandafiri. Chiar dacă refuzau cu încăpățânare să-și asume denumirea și palmaresul, la putere erau urmașii ălora de dinainte. În județul Cluj nu ajungeai decât dacă erai tare-n pilă (și nu!, nu e o greșeală!, exact cu ”i” am intenționat să scriu), iar familia mea era slabă... În plus, de ce să nu fiu cinstit, nu mă recomandau nici experiența zero, nici talentul profesional ieșit din comun, pentru a emite pretenții pretențioase. Așa că am luat drumul câmpiei muncii, trecând prin Câmpia Turzii, și am găsit găzduire într-o comună din județul Sibiu de un farmec aparte, farmec pe care am avut norocul și onoarea să-l adulmec cu câțiva ani înaintea prințului Charles.
Pregătit să mă integrez într-o comunitate ordonată, de sași gospodari, nici prin minte nu-mi trecea la acea vârstă a tinereții mele că, din cei peste 1.000 sași care respirau și inspirau aerul rural local odinioară, în numai 2 anișori de zile vor rămâne mai puțin de 40! Să nu înțelegeți de aici că am găsit o comună părăsită (ce rost mai aveam eu?) sau populată doar cu familii de români din ce în ce mai îmbătrânite. Nici vorbă! Am dat peste un loc care clocotea, vibra de viață, iar la vibrații contribuiau din plin țiganii ce găsiseră aici un excelent mediu de existență, mediu care-i stimula pe mulți dintre ei să încerce pentru prima dată în istorie obiceiuri noi, cum ar fi agricultura și zootehnia, ca alternative la cariera de navetist la oraș.
Multe dintre amintirile acelor vremuri fantastice li se datorează lor, țiganilor care vorbeau numai și numai limba română, pentru că nici unul dintre ei nu cred că știa o boabă pe țigănește.

***
Femeia m-a prins în drum, pe Principală, așa cum se întâmpla de cele mai multe ori. Oamenii dădeau rareori peste mine în dispensar, nu pentru că aș fi chiulit, ci pentru că eram mai mereu într-o navetă de la un caz la altul. Mai exista și ideea că o întrebare inofensivă, pusă după o întâlnire ”întâmplătoare” în mijlocul străzii, în fața Primăriei (crâșma era tot pe acolo), nu se taxează cum s-ar taxa la dispensar, unde totul ar fi devenit oficial.
Dar femeia respectivă chiar avea probleme, nu era un caz banal, de consultanță ”de uliță”.
- Domnu' Medic (N.A. - ”doftorii” erau tehnicienii veterinari),  nu veniți, vă rog, până la noi, în țâgănie, că avem o scrofă forte bolnavă?!
Cum să nu? Urgențele înainte de toate! Animalele cu care mă chinui deja de zile bune mă mai pot aștepta puțin, probabil cu groază...
E cald, august, ca și acum când vă povestesc, iar noi avem de mers mai bine de un kilometru. Pe drum, aflu că nu știu cum a ros scroafa de vreo 70 de kile o scândură din coteț și a deteriorat-o până la rupere, apoi nu știu cum a reușit să se împlânte cu burta într-o bucată ascuțită din scândură.
- Azi dimineață s-a întâmplat nenorocirea?, mă afund eu în anamneză.
- Da! Da! Azi s-o făcut exact o săptămână de atunci. Noi am tăt așteptat să-și revină, da' e tot mai supărată și nu mâncă... Și-i sânguru' nostru porc, domnu' Medic (N.A. - cu ”M” mare, în conformitate cu intonația)!
Nu-s pe deplin optimist. După o săptămână de luptă, aș paria pe peritonită în dauna vindecării. Și nici când dau cu ochii de biata scroafă și burta ei nu-mi schimb părerea. Sunt momente dificile. Din ce văd în curte, scrofița e singurul bun mobil al familiei. Nici măcar un copan de zburătoare prin împrejurimi. Iar eu n-am cum să-mi ajut pacienta. Urmează partea cea mai grea, cea mai dureroasă, înștiințarea familiei...
Femeia mă invită în casă, aduce o căldare cu apă, face rost de o bucată de săpun și de o jumătate curată de prosop. În timp ce mă spăl preocupat pe mâini, observ că toată casa e o singură încăpere. Bucătăria ține loc și de living și de dormitor. În jurul meu sunt vreo 2-3 bărbați, care fumează liniștiți, și vreo 2-3 copii, care mă iscodesc din priviri.
- Domnul Medic, să ne spuneți cât ne costă că v-ați deranjat până aici!
Ciudat, pare lucrul cel mai important pentru ea, nu soarta scrofiței. Femeia strânge între degete două dintre bancnotele cele mai mici. Însă e unul dintre cazurile în care eu n-am putut niciodată să iau banii, deși știam că Statului nu i-ar fi plăcut deloc abordarea mea.
- Lăsați!... Nu e cazul...
Nu am cu cine. Femeia insistă să-mi îndese banii în palmă și apoi, ușurată, trece la capitolul scroafă:
- Așe! Am-i bine! Și cu scrofa ce ne facem, domnule Medic?
- Cu scroafa, din păcate, sunt probleme foarte mari... Mă tem că...
- Tre' s-o tăiem, așe-i?
- Din păcate... cam da... Altfel riscați să pierdeți mult mai mult...
- Apăi, domnu' Medic, să știți că io am cam văz't că nu-și revine, și-i de cuțât, da' am vrut să fim siguri, de-aia v-am chemat...
Și a urmat o fază extraordinară, pe care n-am s-o uit devreme, nici măcar când voi fi senil-buștean. Femeia s-a repezit cu gura pe bărbații care nu scoseseră o singură vorbuliță printre rotocoalele de fum:
- Mă'! Nu stați ca morții și căutați-vă de bani, să-i plătim lui domnu' Medic deranju'!
În câteva secunde, cu ochii sclipind de bucurie și recunoștință, bărbații au scos de unde au știut câte un pumn de mărunțiș și l-au îndesat în buzunarele mele înainte să reușesc să schițez un gest de împotrivire. Era mult peste valoarea celor două bancnote mici. Priveam tâmp și înțepenit, în timp ce o auzeam pe femeia-general punând lucrurile la cale și la punct:
- Vasile, du-te la Samoilă, să vină cu cuțitele! Jorj, tu meri de fă rost de paie de la vecinu', cât de multe! Copilă, tu pune apă la fiert! Hai, repede, că azi mâncăm porc!

4 comentarii:

  1. Banuiesc ca diagnosticul la gaina cu aripa intoarsa si la gascanul cu ciocul rupt a fost pus de unul din doftori, de-aia n-ai mai vazut zburatoare prin imprejurimi :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. O-ho-ho! Câte povești mai am și cu ”doftorii” mei”. Numa' încet... :)

      Ștergere
  2. Astept intamplarea cu cotetul in panta de nu stiau tiganii de ce nu mananca porcu.Si apropo... blogul tau o fi el personal da sa stii ca la fel de bine ar putea fi si InterCity.Scrii la fel de bine cum povestesti.Mult mai bine decat multi "scriitori" care chiar cred ca asta le e menirea.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Șșșșșșșșșt!!! Nu desconspira subiectele! Acum trebuie să amân porcul ăla până uită lumea de comentariul tău... :)

      Ștergere