23 august 2012

116

Eram foarte conștiincios. Încercam să compensez prin solicitudine și multă muncă găurile de educație de specialitate cu care părăsisem facultatea. Bineînțeles, nu facultatea era principala vinovată. Învățam din mers și din propriile greșeli. Nu era nimeni prin apropiere care să greșească în locul meu. Înlocuiam deseori știința cu inspirația, iar inspirație aveam destulă. Primul pacient, o iapă, mi-a murit în brațe. Nici până în ziua de astăzi nu-s convins că eu am omorât-o. Foarte mulți dintre următorii pacienți, însă, au scăpat cu viață, ba chiar s-au făcut bine!
Deși comunismul se odihnea deja de aproape o jumătate de cincinal, noi tot după planuri ne desfășuram activitatea. Aveam destul de lucru: tuberculinam, luam sânge ca vampirii, vaccinam, deparazitam en-gros. Eram mulțumiți (2 asistenți veterinari + eu), ne făceam planul la toate capitolele, chiar și la capitolul mangă. Și a venit prima acțiune la care practica ne-a omorât din fașă teoria: vaccinarea oilor contra agalaxiei contagioase. În facultate ți se spune ce să faci, de ce să faci și cum să faci. Un singur amănunt este sărit din schema educațională: nu ți se spune că anumite chestii nu prea ești lăsat să le faci. Ei bine, vaccinarea asta era exemplul cel mai bun. Proprietarii de oi se fereau ca dracu' de noi, fiind convinși că oile nu mai dau lapte după ce le ”împungem de răsfug”. Veneau cu experiența din anii trecuți și eventual cu furca. Oricât ne-am căznit, până la finalul campaniei n-am reușit să ”prostim” mai mult de 116 mioare dintr-un plan de 1.000. Probabil o realizare de 11,6% din plan ne-ar fi trimis direct la Canal în urmă cu 2-3 ani.
Și, fatidic, se face ziua pentru ședința zonală. Vine directorul de la Sibiu, însoțit de aghiotanții săi, ne adunăm și noi, vreo 20. Și se analizează realizările și se trec cifre în tabele și se fac calcule... După vreo două ore, e timpul să vorbească directorul și să tragă concluziile. Și zice că e bine, că e și mult foarte bine, că bravo, că nu-i rău, că vă mulțumesc... dar!... dar există o nesuferită de vaccinare la care veterinarii dau greș an după an! Strâng din mușchii fesieri și mă uit fix la o crăpătură din linoleu, în care încearcă să se îngroape o furnică. ”Vaccinarea împotriva agalaxiei!”, tună directorul, iar eu mă simt mai furnică decât furnica.
”Avem printre noi un coleg nou, foarte tânăr, venit de la Cluj: doctorul Grigorex!”
Simt că-mi explodează adrenalina în obraji și mă ridic cu greu de pe scaun, să mă vadă, cunoască și disprețuiască toți ”inumanii”. Au fost singurele secunde din viață când am regretat amarnic că nu m-am făcut inginer, persoană cu pregătire tehnică. Continui să privesc la crăpătură. Furnica a dispărut. Am rămas singura furnică de pe fața linoleului...
”Doctorul Grigorex a avut un plan de vaccinare de 1.000 de oooi... și a vaccinat un număr deee... exact 116!” Un singur gând mi se fixează în creier: sunt futut!
”Deci iată că se poate, domnilor! Felicitări!”, continuă directorul, pe un ton victorios, fără vreo inflexiune acuzatoare, stalinistă, cum era de așteptat. Nu-mi vine să cred! Nici măcar acum, după o căruță de ani, tot nu-mi vine să cred! Ridic privirea și mă uit, cu ochi șocați, la colegii care ba zic un sincer ”Bravo!”, ba se uită la mine cu o doză de invidie.
În facultate ni s-a spus de multe ori - pe lângă textul cum că facultatea nu e obligatorie - că ne vom valida sau nu în producție. Ei bine, în ziua aceea, în care ar fi trebuit să fiu aruncat pradă vulturilor sibieni, s-a produs validarea mea, cu toată neproducția. Din acea zi nu mi-a mai fost frică de nimic! De atunci încolo, ca la un semnal divin, până și pacientele mele, animalele, au încetat să mai moară. Aproape toate.

Un comentariu:

  1. ultima data ne am intilnit in scoala,linga niste trepte.n am avut timp unu de altu dar ti a scapat ceva teribil de amuzant.era vorba de o numaratoare de porci mistreti,ceruta de UE.daca ti mai amintesti povestea scrie o te rog.n am avut atunci timp de amanunte

    Flavi

    RăspundețiȘtergere