27 august 2012

Noul Sistem

Cred că era anul 1988 când și-a tras Flavi trupă rock. Sacrificând din timpul de studiu pentru facultate, omul reușea să-și îndeplinească un vis mai vechi, din timpurile când își amplifica zdrăngăniturile de chitară printr-un pick up rusesc, exasperându-l pe Pip (Pip era un câine din rasa ”Lassie”). Nu mai țin minte câți erau și din cine era alcătuită trupa, dar știu că Flavi, fiind cel mai arătos (Bon Jovi se putea ascunde), era solistul vocal.
Cei de la cenzură s-au căcat pe ei de râs (dar n-au râs foarte mult) când Flavi le-a spus, cu  întreaga inocență apolitică de care era capabil, că a verificat și numele nu e încă dat, așa că ar dori ca trupa lor să se numească ”Noul Sistem”. ”Să mori tu?”, ar fi putut replica unul dintre cenzori, dacă expresia ar fi fost pe atunci adoptată și în Ardeal, dar nu era. Așa că s-a limitat să modifice din pix numele formației vocal-instrumentale: ”Noul Sistem”. Apoi, celor din ”Sistem” li s-au citit drepturile: atâtea cântece patriotice, atâtea cântece de dragoste, atâtea cântece compuse pe baza poeziilor scriitorilor români dezirabili și atâtea nelimitate numeric cântece despre Ceaușescu și/sau Ceaușeasca.
În 1980 se înființase în București o altă trupă, mai degrabă subterană, de rock alternativ, care avea să-și câștige pe merit celebritatea, după Rev'89: ”Timpuri Noi”. Alternativ era însă și numele, nu numai stilul. Genial, aș putea spune, dacă mă gândesc că băieții cu siguranță nu se regăseau în timpurile noi marxist-socialiste, iar stația de metrou Timpuri Noi era o acoperire în plus, beton! Bucureștenii din ”Timpuri Noi” deranjau și n-aveau deloc căutare la radio sau TV.
În schimb, clujenii lui Flavi nu doreau decât să cânte, n-aveau de gând să schimbe cu muzica lor un sistem ce părea că va dăinui cel puțin cu câteva minute în plus față de mia de ani a celui de-al Treilea Reich. Și ”Sistem” a primit liber la compus și la cântat. Primul concert a avut loc la Casa de Cultură Municipală (peste drum de Biserica Sf.Mihail), în deschidere la o trupă clujeană mult mai cunoscută, a cărui nume-mi scapă. Știu că Flavi și ai săi s-au lovit de o problemă tehnică, dar pe care sperau s-o depășească cu bine și cu noroc Ceresc. Sunetistul tocmai renunțase la activitatea muzicală, așa că la butoane fusese instalat un coleg de la veterinară, care trebuia să le miște după ureche.
În sală, cam cu 2-3 rânduri înainte să rezemăm peretele din spate, eram vreo 7-8 mari fani ai trupei ”Sistem”, pe care n-o auzisem, de altfel, niciodată. Habar nu aveam la ce să ne așteptăm, așa că așteptările noastre erau nedefinite. În jurul nostru începeau să se adune și fanii ”profesioniștilor” din trupa-vedetă. Intrau în sală și strigau din rărunchi numele trupei a cărui nume-mi scapă. Apoi se prăbușeau pe scaune. Mulți dintre ei emiteau valuri de expirație alcoolizată.
”Sistem” a salutat, s-a prezentat și s-a pus pe cântat, cu doza de trac de rigoare. Cred că au cântat ceva de dragoste pentru început. Sonorul nu era grozav, avea fluctuații, instrumentele nu se auzeau în mod egal, vocea lui Flavi era cam tăiată la capitolul putere... Nu-s un specialist, să vă explic pe îndelete, dar nu era catastrofal. La al doilea cântec, ”Sistem” începea să capete farmecul lui, dar farmecul avea să sucombe treptat, sub râsetele celor din sală, care-și spuneau bancuri porcoase, total absenți la spectacol.
Al treilea cântec era o baladă din categoria musai. Băieții aleseseră o poezie de Eminescu și chiar dacă tempoul piesei rezultate era cam scăzut pentru o trupă rock, piesa nu era proastă.

Ce suflet trist ne-au dăruit
Părinții din părinți,
De-au încăput numai în el
Atâtea suferinți?...”


Flavi, care era și textierul trupei, hotărâse că sună mai bine trecerea la plural a lui ”Ce suflet trist mi-a dăruit”, așa că-l corectase puțin pe Emi. Noi ascultam cu atenție, dar cei din jur se foiau din ce în ce mai zgomotos și deranjau din ce în ce mai tare. Știau perfect cum să încurajeze un act artistic al unor debutanți. Când și-au băgat capul în sală vreo doi dintre componenții trupei al cărui nume nu-mi vine, să vadă cine-i prezent, s-a cam dus dracului totul. Au început urlete de țugulani fini cunoscători ai fenomenului, care i-au acoperit atât pe Flavi, cât și pe Eminescu. Câțiva și-au băgat degetele în gură și au fluierat lung și strident, scandând numele trupei meseriașe. Nu cred că Flavi a mai apucat să cânte prea mult dincolo de ”atâtea suferinți”, dar, pentru ca efortul poetului și al trupei să nu fie în zadar, am să vă recit eu restul:

”Ce suflet trist și făr' de rost
Și din ce lut inert,
Că după-atâtea amăgiri
Mai speră în deșert?

Cum nu se simte blestemat
De-a duce-n veci nevoi?
O, valuri ale sfintei mări,
Luați-mă cu voi!”



Flavi nu era tâmpit. A înțeles cât arată manoșul ceasului. A făcut doar un gest scurt, de ”hai s-o tăiem, că n-are rost” și muzica a tăcut. Trupa ”Sistem” și-a adunat bruma de scule și s-a retras încet de pe scena municipală și definitiv din cea muzicală. Componenții trupei de lux - a cărui nume nu mi-l aduc nicicum aminte - au sărit nerăbdători peste cadavrele debutanților, pe scenă, fără a schița vreun gest de compasiune, și-au dat drumul la recital, iar isteria de bun-gust a invadat rapid incinta. Noi, ăia vreo 7-8, care nici noi nu eram tâmpiți, ne-am ridicat și am părăsit sala, trăgând și sunetistul după noi. Observasem de la început tactica de sabotaj a marilor iubitori ai muzicii rock clujene care luaseră loc în jurul nostru. Nu mai era un spectacol pentru noi, iar noi nu mai doream să fim acolo. Flavi s-a uitat lung spre noi și în privirea lui se citea ”Luați-mă cu voi!”. L-am luat...

Atunci s-a terminat cariera aproape neîncepută a formației ”Sistem” - fostă pentru câteva zeci de secunde ”Noul Sistem” - și cea muzicală a lui Flavi, care și-a continuat drumul în viață ocupându-se de animale adevărate, nu de imitații.
Trupa de-al cărui nume nu-mi amintesc de nicio culoare a avut câteva apariții la televiziunile locale după Revoluție, ceva piese popularizate la radio, dar n-a reușit niciodată să ajungă la nivelul lui Semnal M sau Compact. Nu știu dacă mai există și nici nu mă prea interesează.

3 comentarii:

  1. asta e o surpriza.mare.Flavi n a stiut nici o data sau a uitat ca in acea sala "a avut" pe cineva.si cred ca era inainte cu mult de 1988.
    si Flavi asta de acum dupa ce a citit Noul Sistem are nu stiu de ce o piele de gaina,mama mama...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dacă n-a fost '88, atunci a fost '87, dar nu mai devreme. Iar cei 7-8 au fost mai degrabă 4-5, dar am zis că dă mai bine în text dacă-i umflu un pic în pene și fac mai mulți din ei... :)

      Ștergere
  2. pe marginea povestii sint sigur se poate vorbi romaneste.asta inseamna ca se poate vorbi pina cind cad capetele pe masa de oboseala vesela.
    povestea e ca de obicei intreaga,ca toate povestile din cartea care se naste in biblioteca mea si se numeste GRIGOREX in U.K.de aia nu trebuie adaugat nimic povestii.pun numai "tabloul"la locul lui pe perete.
    Flavi cinta deja de la 4 ani ca la inceput n a avut de ales.o mina de fier forta.mina familiei.asa ca a iesit cu vioara de nenumarate ori in fata publicului.apoi a iesit si cu chitara.la bairamuri prin licee industriale imprastiate din Gheorgheni pina in Manastur.a iesit la tara,facind viata satului mai placuta,la nunti si baluri in camine culturale.ba a cintat si la mare pe scene obscene.
    dar in ziua "concertului rock'desi Flavi nu facea "rock",era tracasat.inca de dimineata au fost probe de sunet.au fost revizuite instrumentele care puteau lasa fara grai firme ca "fender","gibson"...chitara lui Flavi era sculptata manual si tot manual a devenit electrica cu ajutorul cositorului si pistolului de lipit.diletantismul electricienilor/electronistilor din Romania era genial,daca se poate spune asa ceva.
    in mod automat cind sint prezentate doua formatii,prima e "in deschidere".dar atunci era programat ca Noul Sistem sa apara impreuna cu Kappa in proportie egala.afisul grosolan inca e sul undeva,in istorie.si Flavi incurajat cu iubire de ceilalti din formatie a inceput sa cinte.si nimeni n a ascultat.
    Noul Sistem de fapt n a murit atunci.a murit mai tirziu si cu "happy end".au fost niste festivaluri cu urlete,ca ne am acomodat cerintelor,au fost concerte cu urlete in Iasi si Teleorman si in Oltenia(unde Flavi a inghitit un soricel).cind s a terminat definitiv a fost extrem de placut,in Cluj.in tot felul de gauri subterane cu muzicieni exceptionali si falimentari,cu tigari,bauturi miraculoase si JAM SESSIONS neinregistrate .a fost JAZZ ,a fost HEAVY,a fost chiar si BLUES cu toate ca nimeni nu era afro american dovedit.in lumea acelor muzicieni Flavi a fost bine primit si asta conteaza.bine ca s a incheiat ca altfel Flavi s ar fi depravat complet.


    RăspundețiȘtergere