În urmă cu doi ani și ceva, când Marea Britanie nu era deloc un „paradis pierdut” pentru români - cum se pare că devine încet-încet (sau mai degrabă repede-repede), odată cu exacerbarea fobiei induse de presupusa invazie româno-bulgară preconizată a se declanșa la 01 ianuarie 2014 - îi făceam un instructaj profilactic copilului de 11 ani, pe când se pregătea să meargă la școala catolică. Pe atunci nu-mi făceam griji că s-ar putea să se lege cineva de el pe stradă și să-l întrebe dacă-i din România, înainte să-l lovească. Pe vremea aceea (și ce puțin a trecut de atunci!), dacă spuneai că ești român, erai încă privit ca un european venit dintr-un loc exotic. În plus, dacă precizai că ești din Transilvania, stârneai fără greș și un ”Wow! Dracula!” plin de admirație.
Nu. Nu la frica sau rușinea de a recunoaște că ești român, mă gândeam eu pe atunci. Știam că școala catolică e foarte aproape de școala de stat, iar elevii celor două școli se întâlnesc atât la venire, cât și la plecare. Obișnuit cu capătul Gheorgheniului, unde se intersectau elevii de la Agricol cu cei de la Construcții și se băteau pe fetele de la Pedagogic, ziceam să preîntâmpin orice tendințe asemănătoare, manifestate la școli rivale britanice, ale căror apucături nu le cunoșteam deloc. Copilul era și destul de plăpând, din generația calculatoarelor, neadaptat luptelor de stradă. Deși crescuse într-un bloc mare, ratase genul de copilărie pe care l-am avut eu, în care te băteai pe rând cu toți copiii din vecini.
- Copile, bagă la cap, că-i numai pentru binele tău! Dacă vreodată, când mergi sau mai degrabă te întorci de la școală, ești singur, te oprește pe stradă un grup de la școala de stat, se leagă de tine și miroși că vor să te căpăcească...
- Ce-i aia „căpăcit”?
- Adică să-ți dea în gură. Deci, dacă simți că ești pe cale s-o încasezi, n-o iei la fugă (unul sau doi dintre ei sigur fug mai repede decât tine), ci te uiți fix în ochii șefului lor și le spui așa: „Băieți, stop! Pentru binele vostru, mergeți acasă și întrebați-vă părinții dacă SIGUR vă lasă să căpăciți, să-i dați în gură - vezi cum sună mai bine în engleză! - unui copil de racket ucrainean! Dacă o să mai aibe curajul să vă lase a doua zi la școală, eu vă aștept aici, la aceeași oră, s-o încasez”.
- OK. Mi se pare o idee bună. Dacă zici tu că e mai bine să fiu ucrainean, ucrainean mă declar dacă o să fie cazul...
Nu cred că puteți judeca prea aspru un părinte care se gândește la integritatea copiilor din inventar, așa cum eram eu. Știam că locuim într-o zonă în care criminalitatea era doar 25% din media pe Marea Britanie, dar nu te costă nimic să sufli și în iaurtul cu fructe de pădure.
Din când în când, copilul mă informa că nici în ziua respectivă n-a fost cazul să se declare ucrainean, iar eu să fiu racket. „Nu-i nimic”, îl consolam eu. ”Poate mâine...” Aveam amândoi un ușor regret în voce. După un timp, am stabilit, de comun acord, că orice rivalitate între cele două școli se tranșează probabil numai pe terenul de sport, nu și pe trotuare. „Faza ucraineană” s-a stins de la sine. Iaurtul s-a răcit.
Recent, românul și-a cam pierdut în mod dramatic statutul de cetățean european „exotic”, cum adoram eu să-l consider, cu o dulce naivitate. De vină sunt și unii dintre ai noștri (cei aflați deja aici, nu cei care ar urma să vină) - te sperii de ce sunt în stare să comită! De vină e și presa, care vânează subiecte cu români și exagerează unele evenimente. De vină e și televiziunea, care difuzează în reluare reportaje din care românii ies șifonați. De vină sunt și unii din popor, precum cei care au bătut doi români la Brighton (deși, la ora 3 dimineața, bănuiesc că o puteau încasa și dacă se declarau din Patagonia)...
Vorbesc azi cu cumnatul meu, pe care scrie „Londra”, și-l avertizez că viața românilor din capitala Angliei riscă să devină din ce în ce mai complicată. El, ca să-și facă curaj, zice că nu-s probleme pentru români numai în Marea Britanie, că a vorbit el cu un prieten și acesta i-a spus că și la Helsinki au fost bătuți doi români, când și-au recunoscut „vinovăția” de a fi din România.
Pentru orice eventualitate, am mai suflat o dată în iaurt și i-am zis așa, cum numai Moromete știa:
- Omule, bagă la cap, că-i numai spre binele tău! Dacă vreodată...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu