Vă jur că întâmplarea nu-i inventată! E reală, mai veche de un an și mi-am amintit de ea când am citit în ziarele de pe net că în România e nuntă mare.
Intrasem într-un magazin ce vindea mobilă donată în scopuri caritabile. Nu țin minte dacă o făcusem din plictiseală sau căutam ceva anume, care să se potrivească prin casă. Voluntarele care se ocupau de magazin erau două doamne trecute de 60 ani, ce emanau bune maniere și bună dispoziție. Mai precis, erau pe chat una cu cealaltă.
În timp ce mă plimbam printre mese, scaune, paturi, fotolii și dulăpioare, sună telefonul. Una dintre doamne răspunde, are o conversație de aproape un minut - la care, din politețe, nu trag cu urechea - și apoi așează telefonul în suportul său, că nu-i pot zice furcă. Eu dau să mă evacuez din magazin, cu mâna goală, și trec pe lângă biroul la care ședeau doamnele respective, pregătit să-mi iau un rămas bun însoțit de zâmbetul meu ucigător, situat la limita dintre șarmant și rânjet. Doamna ce tocmai închisese telefonul are însă alte preocupări, nu-mi recepționează privirea, așa că încetinesc pasul. Doar nu pot pleca fără să salut cum scrie la carte. Doamna începe să râdă și se adresează colegei:
- N-o să-ți vină să crezi ce dorea tipa de la telefon! Întreba dacă nu cumva avem de vânzare un scaun electric pentru un invalid din familie! Auzi? Scaun electric!!!
Acum râd amândouă, de încep să li se umezească ochii dincolo de ochelari. Ridică privirea și parcă mă cuprind și pe mine în cercul lor de femei care se amuză în ultimul hal. Băgat în seamă, nu mă rabd să nu contribui și eu cu o glumiță, fără să-mi dau seama că englezoaicele or fi fiind monarhiste și n-au cum s-o priceapă:
- Nu vă supărați, cine era la telefon? Nu cumva era EBA?
- Eba?... Cine e Eba?...
Distinsa doamnă se oprește din râs și se uită intrigată la mine. Sunt dator cu o explicație, doar nu poți întrerupe râsul unor doamne fără un motiv serios.
- EBA e fiica președintelui României.
Acum nu mai râde nici colega de magazin. Se uită amândouă la mine ca la un ciudat. Ca la E.T. sau ca la Yeti, tot un drac. Și una dintre el exprimă cu voce tare nedumerirea care le macină pe amândouă:
- Nu înțeleg... De ce ar suna fiica președintelui României la noi la magazin, să caute un scaun electric?!...
Renunț să mai explic, îngrozit că nu voi reuși să trec peste bariera culturală dintre cele două popoare. Mă încearcă regretele că mi-am dat drumul la gură, ca o țață între doamne. Rânjesc dulce, cât pot de larg, salut frumos, mă prefac cu gesturi expresive că mă grăbesc foarte tare undeva și timpul de vâjâit prin magazine mi-a expirat brusc și le părăsesc pe distinsele doamne înainte să apuce să mă mai întrebe dacă nu cumva eu i-am dat numărul lor de telefon lui EBA și, mai ales, pe cine are de gând să execute...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu