Românii care activează pentru o perioadă determinată de timp în străinătate au o slăbiciune aparte pentru biciclete. Deoarece n-au șanse prea mari să-și permită luxul unui vehicul pe patru roți, bicicleta devine principalul mijloc de locomoție pentru cei care nu vor să rămână tot week-endul închiși în cameră cu 20 doze de bere ieftină. Iar în Germania, unde traseele pentru bicicliști sunt atât de grijuliu tratate, ”datul” pe bicicletă e chiar o mare plăcere.
Nici oamenii mei nu făceau excepție. Parcarea din fața ”bombei” în care eram cazați se aglomera cu biciclete din ce în ce mai tunate. Pe bicicletă se mergea la cumpărături, la Flohmarkt (târgul de vechituri) sau la popasul turistic din pădure, la o porție de cârnați bavarezi și o bere... nouă. În târgul de vechituri de care pomeneam, spre deosebire de alte colțulețe de Germania, românii erau bine priviți. Când era vreme frumoasă, cu soare plin și fără risc de ploaie, puteai să-i auzi pe nemții care încercau să se scape de niște lucruri în plus prin casă cum se încurajează: ”Azi o să avem vânzare ca lumea! E vreme bună și o să vină mulți români. Românii ăștia au o grămadă de bani!”
Revin la biciclete, că doar pornisem la scris cu gândul la ele. V-am povestit deja aici cum pătrundeam noi dimineața devreme în Münchenul adormit. Într-o astfel de dimineață, deschizând pe jumătate ochii la apropierea de zidurile abatorului, am observat un lucru care mi-a atras atenția prin lipsa de logică. În prima intersecție, pe colțul dinspre zidul abatorului, legată de balustrada de protecție rutieră, o bicicletă super, țâță de mâță! De ce și-ar lega cineva o astfel de bicicletă, care numai că nu strigă de scumpă ce e, pe partea opusă a străzii pe care locuiește? Deja începea să mi se contureze în minte răspunsul, când am ajuns la următoarea intersecție. O altă bicicletă, soră de generație cu prima, legată sumar în aceeași poziție! Hmmm... Alles klar!
Dau urgent deșteptarea în autobuzul cu măcelari adormiți. Unii fac gât că-i trezesc înainte de destinație, dar n-am timp pentru vociferări. Le arăt bicicleta meseriașă și le spun că mai este una, mai încolo, țâța de mâță:
- Băieți, vedeți bicicletele ăstea p...oase? Acolo le-am găsit la venire, acolo vreau să le văd și la plecare! Pentru cei care poate n-au înțeles mesajul, țin să precizez că pe mine n-o să mă vedeți venind să vă consolez la secție!...
La plecare, bicicletele erau nemișcate, semn că băieții mei nu erau proști. Le-am mai admirat încă două dimineți și două seri, apoi au dispărut brusc, amândouă. Nu știu dacă altă nație a mușcat momeala sau ”bicicliștii” s-au mutat în altă intersecție. Important e că erau două tentații mai puțin pe suprafața Bavariei.
La câteva seri după eveniment, ne vizitează ”Moldoveanu”, cel care efectua transporturi de pachete în România pentru conaționalii săi și, mai ales, pentru bani. Încărcase jumătate de camionetă de la constructori, iar noi eram ultimii pe ruta spre patrie. Povesteam, în timp ce șoferul cântărea pachetele, taxa expeditorii și umplea mijlocul de transport. Erau trimise în țară combine muzicale și televizoare cumpărate din târgul de vechituri sau de la azilanții albanezi, baxuri de cafea, dulciuri... tot ce le trecea oamenilor prin cap că merită să trimită familiei. Bineînțeles, plecau și biciclete, foarte bune și în România, mai ales în mediul rural. Nu se compară nimic cu o bicicletă cu schimbător Shimano cu 18 trepte pentru mers la sapă...
”Moldoveanu” pare obișnuit cu așteptarea și drumurile lungi. Știe să-și planifice minuțios călătoriile. Nu de alta, dar e obligat să ajungă în vamă când lucrează o anumită tură. E important să dea peste o tură, nu peste niște nebuni, că așa-i în șah... Se uită la ceas, strigă la șofer să se miște mai repede, apoi pufnește agasat și-mi arată un ziar local:
- Uite ce scriu ăștia: ”În acest an s-a înregistrat o creștere alarmantă a furturilor de biciclete de pe raza orașului München. În ultimele 6 luni au fost înregistrate 3.000 plângeri ale proprietarilor de biciclete păgubiți...” La naiba! Auzi, 3.000 biciclete! Se pare că am concurență. Eu n-am transportat spre țară mai mult de 2.000!
PS. În 2002, pe când eram deja în România, am văzut la un jurnal de știri că unui cetățean român (cu domiciliul pe undeva prin Moldova) i s-a confiscat în vamă o camionetă plină cu pachete trimise de muncitorii români familiilor din țară. Se pare că ”șahistul” greșise flagrant deschiderea și dăduse cu regina peste niște nebuni în loc de tură.
in kibbutz nu ca in Germania, totul e al fiecaruia si invers(!).am obiceiul oribil de a intirzia.nu indeajuns de mult ca sa pierd definitiv ceva dar indeajuns de mult pentru a fi enervant.
RăspundețiȘtergerebicicletele in kibbutz sint neparcate si nelegate.sint trintite peste tot.eu intirziam la lucru,si fugeam pe o cararuie in sus.cind vad bicicleta.pun mina pe ea,nu inainte de a i palpa cauciucurile.atunci un tinar de 15 ani incepe sa urle ceva in sensul ca tzoagla i a lui.am dat sa comentez ceva in sensul ideii de comunism,dar tinarul deja era linga mine incepind un meci de box.
comunismul e gaunos.si si kibbutz ul.copilul ala stia asta si mi a demonstrat ca ideea se destrama,incepind de la o bicicleta.
"I Want to Ride Hes bicycle"se pare ca nu merge nicaieri.